Interviu cu mine

Care este numele tău? Iţi place? Dar prenumele?
- Numele meu începe cu "F" şi nu, nu-mi place şi nu vreau să-l recunosc. Răzvan îmi este prenumele şi îmi place la nebunie.

Dă-mi deviza ta în 3 cuvinte...
- Credinţă, onoare, pasiune. Ordinea nu contează.

Dacă nu ar exista bariere ce ai face?
- Dacă nu ar exista bariere, atunci nu am exista nici noi. Le-aş inventa chiar cu riscul de a rămâne în istorie ca un personaj negativ.

Apropo de istorie, cu ce personaj istoric te-ai asemăna?
- Nu am studiat niciun personaj istoric atât de mult încât să mă regăsesc în vreunul dintre ei. Simt că istoria pe care o ştim noi nu e chiar cea reală...

Unii văd lumea doar în alb şi negru, alţii în nuanţe de gri iar majoritatea în culori. Tu, cum o vezi?
- Eu o văd hâdă. Lumea pe care o văd eu este precum un bulgăre de plastilină în care se amestecă toate nuanţele. Alb, negru... gri şi chiar şi cele mai vii culori. Imaginea nu e deloc plăcută, este un "ghem mofturos"... aici cald si bine, acolo frig şi urât. Este ciudat, pentru că deşi sunt atât de multe culori, imaginea per ansamblu a "ghemului" este una întunecată. Dar cu mici pete de culoare. Aşa văd eu lumea...

Care este regretul tău cel mai mare?
- Regretul meu cel mai mare... regret că timpul trece pe lângă mine iar eu sunt doar un banal spectator. Dar cel mai mare regret... nu a ţinut de mine, din păcate. Asta regret.

Oamenii au visuri... care sunt visurile tale?
- Unul dintre visurile mele cele mai mari este acela de a schimba ceva în lume. Restul visurilor mele nu vreau să le spun, mi-e teamă că, o dată deconspirate, ele se vor împrăştia spre alte zări. Nu vreau să le trădez. Le vreau în zările mele.

Ce vezi dimineaţa când te uiţi în oglindă?
- hmm, văd un chip cu ochi mici şi foarte derutat... în fiecare dimineaţă.

Ce înseamnă cuvintele pentru tine?
- Cuvintele, pentru mine, înseamnă cel mai banal şi mai ieftin mod de a înşela, de a manipula... de a corupe. Cuvintele folosite aşa cum trebuie.

Priveşti apusul iar apoi răsăritul. La ce te gândeşti prima dată, ce simţi?
- Sunt momente atât de frumoase încât nu mă mai pot gândi la nimic. Parcă primesc, de undeva, o putere... şi o speranţă că, poate, data viitoare nu le voi mai vedea singur.

Eşti la o răscruce de drumuri. Pe ce drum alegi să mergi... pe cel din stânga sau pe cel din dreapta?
- Categoric pe cel din dreapta. Întotdeauna voi alege dreapta. De ce? Nu ştiu să răspund exact... aşa simt eu.

Crezi în simţurile tale?
- Da, cred că am un simţ ceva mai dezvoltat... un simţ pe care încerc să mi-l cultiv cât pot de mult. Uneori pur şi simplu pot simţi diverse lucruri. Nu ştiu cum şi de ce...

Obişnuieşti să te uiţi la/după chipuri pe stradă?
- Nu obişnuiesc să fac asta dar mi se întâmplă uneori. De cele mai multe ori merg destul de neatent pe stradă, nu ma uit la/după chipuri. Mă uit prin ele, fără să vreau. Dar alteori sunt chipuri care mă "vrăjesc"... cred că acele chipuri privesc, de fapt, prin mine aşa cum fac şi eu la rândul meu.

Abreviază o frază. Apoi "deconspir-o"...
- C.2N.M.E.V.Î.J.T.F.T.2C.S.2P.
(Când nimic nu mai este viu în jurul tău fii tu cel care sădeşte primul pom)

Crezi în iubire?
- hmm... nu ştiu ce să zic. M-am înşelat de câteva ori. Au fost nopţi nedormite, au fost gânduri "năvalnice", au fost sentimente puternice... şi am crezut că iubesc. Dar nu a fost aşa, pentru că am trecut repede peste. Arabii au o vorbă: "Iubirea poate fi mare cât un munte sau subţire cât o aţă"... cred că eu am cunoscut acea "aţă", nu ştiu dacă vreau să mai cunosc şi "muntele"...

Dar în ce crezi?
- În afară de Dumnezeu cred în pasiune. Cred cu tărie că pasiunea poate muta munţii din loc. De fapt o altă deviză care îmi place foarte mult spune în felul următor: "Când speranţa moare... rămâne pasiunea".

Ce te impresionează cel mai mult?
- Lacrimile.

De ce?
- ... mama spune că m-a crescut cu şi din lacrimi iar atunci când văd lacrimi... le văd pe ale mamei.

Alege un loc din lume unde ai sta 10 secunde. De ce?
- Vârful marii piramide din Egipt. Nu ştiu de ce.

Dă-mi primul citat care îţi vine acum în minte...
- "Un război îl începi când vrei tu dar nu îl termini tot aşa" N. Machiavelli.

Înainte de toate... ce eşti?
- Sunt spirit. Ciudat spirit de om.

Spiritule, îţi urmezi inima?
- Nu întotdeauna.

Ultima întrebare... dacă Dumnezeu ţi-ar putea răspunde la o singură întrebare... care ar fi aceea?
"- Doamne, de ce?"

"De ce" ce?
- Ai spus ultima întrebare... :) "De ce?" Ştie El ce "de ce"...

Starea de azi

Enrique nu este tocmai unul dintre preferaţii mei dar melodia asta are ceva aparte... nu ştiu ce.

Luceafărul

Partea mea preferată a "Luceafărului"...

"El tremura ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri:

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
- Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece."

Mihai Eminescu - Luceafărul (1883, aprilie)

Am un vis

Mă gândesc, încă de mic, că la un momentdat voi reuşi să schimb lumea. Cum, de ce si, mai ales când, nu ştiu... încă. Dar ştiu şi sper că acel moment va veni. Trebuie să vină. Nu vreau să cred că m-am născut doar pentru a muri. Sau că m-am născut pentru a nu lăsa nimic în urmă.

Îmi doresc să pot schimba lucrurile pe care alţii le văd a fi imposibil de schimbat. Imi doresc ca numele meu să răsune, să vibreze şi să rămână o "marcă înregistrată". Am atât de multe gânduri încât nici măcar nu le pot înţelege. Să le mai pun în ordine... nici nu se discută.

Trec printr-o transformare care abia acum îmi dezvăluie o altă parte din mine. O parte pe care o recunoşteam în jur şi pe care mi-o doream cu ardoare... dar o parte pe care nu credeam că o am. A fost nevoie de timp ca ea să iasă la lumină. Este partea care, cred eu, îmi lipsea atât de mult...

În viaţă avem nevoie de schimbări. Şi le facem. Dar adevăratele schimbări sunt cele care vin dinăuntrul nostru. Sunt schimbările care ne "schimonosesc" în fel şi chip, sunt cele care ne chinuie... fără ca noi să ştim cum şi de ce. Acestea sunt adevăratele schimbări.

Inspiraţia, de orice fel, vine din astfel de momente. Momente din care, poate, nu înţelegi nimic. Te priveşti precum un spectator urmăreşte o piesă de teatru absurd. Te vezi, te simţi... dar nu înţegei. Uneori citeşti printre rânduri, mult, iar în final rămâi doar cu ideea. Sau treci mai departe... peste ideea care putea schimba ceva.

Am un vis... că într-o zi voi schimba lumea. E singurul lucru în care cred cu toată pasiunea mea.

Aş vrea...

Aş vrea să pot înţelege sufletul. De preferat al meu. Dar nu m-ar deranja să înţeleg şi la modul general.

Mă seacă acele dialoguri interioare care nu îmi dau pace. Întrebările, ale căror răspunsuri se presupune că ar trebui să le găsesc în mine, îmi complică şi mai mult mintea, deja, întortocheată. Merg pe un drum, nu ştiu unde sau către ce, făcând aleatoriu stânga sau dreapta ghidat după o voce pe care nu o recunosc ca fiind a mea. Uneori merg înainte cu o voinţă nebună. Alteori caut scurtături, iar când am impresia că le-am găsit... îmi schimb, din nou, drumul... căutând altceva.

Încerc să-mi înţeleg sufletul. Mi-aş dori să ştiu cum "funcţionează". Dar cine a văzut vreodată un suflet? Dacă l-ai văzut tu... spune-mi şi mie, te rog, cum arată. Aş sta la distanţă, fără să-l ating, fără să-l judec... doar să-l văd. Poate aşa... aş înţelege.

Lucrurile pe care le vedem le putem înţelege. Le putem crede. Le putem urma. Dar unele "lucruri" pur şi simplu nu pot fi văzute. Doar simţiţe... eu asta nu înţeleg.


"Din când în când orice om normal e tentat sa-şi suflece mâinile, să le declare război tuturor şi să înceapă să spargă capete." H.L. Mencken

Nu pot să mai scriu

"Săgetatorul are suficiente drame interioare, întrebari care işi caută răspunsul, profunzimi asemeni groapei Marianelor." cândva îmi iubeam zodia...

Gol

Noi vrem respect

Ca de obicei, atunci când Paraziţii se implică într-o campanie de acest gen, nu poate ieşi decât o piesă ruptă trup şi suflet din realitate...




Alte comentarii sunt de prisos, iată şi versurile:

Paraziţii - Noi vrem respect:

"Noi vrem respect, respect
Noi vrem respect, respect
Noi vrem respect, respect
Noi vrem respect, vrem respect

Ai dracu rusi au fost romanii, dar trece
A venit apa calda? A venit, da-i rece
Rupem tacerea
Asa sta treaba
Au trecut 20 de ani si-or sa mai treaca degeaba
Din nou pentru putere se bat
Cand scolile cad peste copii
E un iad
Acum, ca esti batran, totul se transforma in scrum
Spitalele sunt ultima halta pe ultimul drum
Ne taram pe drumuri, prin gropi ca prin nisipuri
Ei nu simt nimic ca-si pun la caldura curu' in jeepuri
Banii
sunt scopul
Ei vor totul cu justitia
Iti fura libertatea cand nu au ce sa-ti mai ia
Mergem la munca, platim taxe, taxe
Ei ne zambesc
Indiferenta lor o simtim pana-n oase
Nu vrem functii, nici putere
Sistemul e defect
Noi ducem tara-n spate
Vrem respect!

Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti
Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti
Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri
Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri!

Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti
Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti
Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri
Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri!

Rupem tacerea, poate v-am rupe gatul
Calculam in prostia noastra ca ni s-a urat cu uratul
Copiii se dau pe gheata, in sali de clasa
Saracia apasa
Batranii isi cauta demnitatea ramasa
Platim autostrazi care nu se mai fac
Si ne oprim sa ne tragem sufletul in primul copac
Legati in pat, in salvare, cu borsul pe-afara
Ne tremura mana
ca trebuie sa dam spaga la drum de seara
Ies lipsa 30 de miliarde, de argint
Sa traiti bine, fraierilor! Iuda, ne ameninti?
O ducem bine, nu-ti face griji, e totul perfect
Ne mai ajunge sa cerem acum. Cerem respect!
23 de milioane de nesimtiti, de coate goale
Isi permit sa incurce coloanele oficiale
Uite tuica, uite femei si sarmale, pentru cei alesi
Cauti dreptatea frate? Cauta usa si iesi!

Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti
Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti
Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri
Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri!

Sugeti un corn cu lapte, daca n-aveti dinti
Si numarati-mi ouale, ca mi-am iesit din minti
Bai animalule, nu vezi? Voi n-aveti interesuri
Iarna nu-i ca vara, va dorim succesuri!

Cu toate ca va fi greu sa nu minti in campania electorala
Promitem sa ne vedem din 3 in 3 luni in Piata Universitatii
Promit ca voi face autostrada suspendata peste Bucuresti
Promit ca vom da 20.000 de euro tinerilor care se intorc acasa
Ca sa ne vada autostrada, bineinteles
Totodata, am vorbit cu NASA sa trimitem un pilot roman in spatiu
Probabil un mecanic beat, de locomotiva, care mai trage pe nas
Daca nici el nu ne rezolva problemele
Promit ca imi voi da demisia in 5 minute de la votul din Parlament!

Noi vrem respect, respect!
Noi vrem respect, respect !
Noi vrem respect, respect!"

24 octombrie 2009

Am nevoie de o minune.

A.W.O.L.

Mă pierd în multitudinea ideilor care mă guvernează, în propriul război ce arde mistuitor în sufletul meu. Nu mai ştiu de ce parte a baricadei mai sunt acum. Nu mai ştiu de ce sunt în război, dar, mai ales, cu cine... Cu mine?!

Ies la iveală urme demult, credeam eu, uitate. Ies la iveală şi se întăresc în fiecare secundă tot mai mult luând diferite forme... dar cu acelaşi fond.

În surdină am auzit din nou o melodie. O melodie uitată în dramele trecutului. Un flash mi-a străfulgerat mintea iar ochii, închisi, au revăzut tot; am reauzit... o voce de vis... un timbru trist, macabru chiar... aşa mi se părea atunci. Aşa mi-a rămas în minte. Aşa am recunoscut acum.

Pentru un moment mi-am retrăit spaima, grija... înfrigurarea aşteptării. Mi-am recunoscut sufletul rătacit.

De fapt... unde am fost... şi unde sunt?

Un moment, te rog

Cuvinte... vise, visuri, speranţe, iluzii. Toate îşi fac loc în viaţa noastră pe nesimţite. Unele, cele mai rebele, aleg cele mai nepotrivite momente. Cele mai rebele şi cele mai arzătoare. Tocmai momentele când tot ceea ce vrei să faci este să stai în pat cu pătura în cap. Şi, da, să-ţi plângi de milă.

Momentele astea parcă te pândesc. Se feresc să apară atunci când ai mai mare nevoie de ele. Stau liniştite, surâzând, frecându-şi palmele şi aşteptând parcă cerul să se întunece. Cum se întâmplă asta cum, hop, şi ele în "lumină" rânjindu-ţi cinic în faţă. Oricât ai încerca să le alungi... încerci degeaba, ele nu pleacă... au venit, sunt acolo... şi punct.

Mă gândesc prin câte asemenea momente am trecut şi, ooofff, prin câte voi mai trece... Am început, deja, să le recunosc. Simt acum, când trec printr-un moment prost, că trebuie să mi se întâmple ceva ce-mi doream... dar fară, normal, să pot "atinge". Sau să am o ocazie pe care o aşteptam de mult timp şi, bineînţeles, să nu o pot onora.

Nu mai am acea reacţie de indignare şi răbufnire cu pumni prin aer şi priviri încruntate iar pereţii nu-mi mai sunt duşmani. Am doar un zâmbet amar pe care încep să-l simt ca făcând parte din mine.

Mi-am găsit apărarea: "Un moment, te rog... nu e cel mai bun moment."

Nu e timp

Deşi obişnuim să spunem "lasă că mai e timp" ar trebui să ştim că nu este aşa. Timpul are un început şi, cu siguranţă, are şi un sfârşit. Timpul este bestia care ne va presa întotdeauna. Timpul nu este prietenul nimănui. El trece liniştit prin toate furtunile noastre. Iar nimeni şi nimic nu-l poate opri. Nici măcăr o fracţiune de secundă într-o viaţă întregă.

Am încercat cu nebună frenzie să-l fac să stea. Să mă aştepte. Să încheţ momente, să opresc secunde. Nu ceream ore sau zile. Doar secunde. Neîndurător trecea mai departe zâmbind parcă cinic arătându-mi cum totul se scurge. Ratând în faţa lui, timpul nu-şi întoarce privirea către tine, fiind ocupat să-şi vadă de drum. Încotro, timpule, de unde atâta grabă?

Azi privesc înapoi în timp, uneori ne lasă să facem asta. Uneori el însuşi are grijă să-ţi scoată în cale momente care-ţi amintesc de tine. De tine şi de visurile tale. Vezi că există sincronizare între timp şi... alţii. Te afli într-o boxă care-ţi permite să vezi cum funcţionează el, timpul. Cum totul îşi are locul lui... în timp şi spaţiu. Din păcate şi la ore exacte.

E adevărat... fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui. Dar cum să ştim care este acest timp? Cum să-l recunoaştem, cum să-l simţim... cum altfel decât riscând? Pentru unii riscul este pierdere curată, riscul este noroc chior... iar nu toţi se nasc norocoşi.

Timpul nu e... de fel, prin natura lui. Nu e timp... de pierdut, de stat, de trecut.