La recitire

Voi lipsi de pe blog, si de pe net, in general, o buna perioada de timp de aici inainte. Vreau sa profit de ocazia pe care o am acum si sa va urez tuturor "Sarbatori fericite!" si "La multi ani!" iar tot ce va doriti voi... sa devina realitate.

Sa ne recitim cu bine!

Să comunicăm

Uneori în faţa noastră apar bariere de comunicare pe care unii dntre noi nu le pot depăşi. Asta, automat, duce la renunţare. Când totul depinde doar de exprimare, doar de cuvinte şi de puţină imaginaţie... este păcat să renunţăm atât de uşor doar pentru că nu putem găsi o frecvenţă anume de transmitere a unui mesaj. Dacă nu găsim frecvenţa... atunci să facem alta.

Comunicarea ar trebui să fie cel mai facil, cel mai accesibil mod de socializare într-o lume nebună... aşa cum este lumea noastră, iar inventivitatea este poarta către o lume nouă care doar aşteaptă să fie descoperită.

Cuvintele sunt cel mai ieftin mod de a atrage, de a înşela, de a convinge... de a manipula. Cuvintele au format, de-a lungul istoriei, religii, au creat şi au întreţiut războaie sau au vândut nisip în deşert. Pe cuvinte s-au construit, în primul rând, imperii. Şi tot pe cuvinte au fost distruse. Cuvintele au cumpărat suflete şi au corupt minţi. Au mobilizat armate întregi trimise în faţa morţii. Cuvintele nu sunt doar... cuvinte.

Comunicarea este o armă aflată la îndemâna oricui, o armă pe care unii o folosesc, fără să ştie, încă din naştere... alţii o studiază o viaţă întreagă, in timp ce unii încă trăiesc în "epoca barbară" a cuvintelor. Cine nu-şi dă seama de asta... "nici nu ştie ce pierde".

Nu contează ce spui cât contează cum spui.

P.s.: Unele cuvinte sunt cu adevărat "invincibile"... ele sunt cuvintele sufletului. Să ne ferim pe cât putem de cei ce vorbesc prea mult din suflet.

D.s.i. (de Răzvan Alexandru)

Îmi doresc foarte mult să scriu o carte. Despre ce? Habar nu am... acum o jumătate de oră am început să aberez. Sper ca până la 25 de ani să o termin. Alaltăieri am împlinit 24.

Tocmai mi-a venit în minte titlul... dar n-am să-l spun încă, doar iniţialele le public: "D.s.i"

Am înnebunit complet...


L.E.: Şi melodia asta îmi place mie. (merci Gia)

Spch.

... Nu există Nord sau Sud, Est sau Vest. Nu există alb sau negru. Cald sau rece. Nu există bine sau rău. Sau... nu ar trebui să mai existe.

Calea de mijloc este singura cale. Singura cale într-o lume, pentru o lume, aproape perfectă. Pentru că nu există perfect sau imperfect. Ceea ce există, însă, este orizontul. Calea spre o uniune comună, compactă, care să strângă totul în jurul ei. Calea de mijloc este singura care ne poate ţine, încă, în viaţă. Pe mine, pe tine, pe voi... pe noi. Într-o lume pe care ne-o dorim înapoi.

S-au făcut greşeli. Se fac greşeli şi se vor mai face. Avem de învăţat în fiecare clipă, în fiecare moment al existenţei noastre. Avem nevoie să fim înţelepţi şi să privim lumea prin ochii înţelegerii. Lumea pe care azi încă o mai vedem pretutindeni în jurul nostru; ar putea fi lumea care se va termina... sau doar o vagă amintire a unui trecut tenebros... sau nici măcar atât.

Trebuie să fim liberi. În trup şi suflet. Să fim liberi şi să acceptăm libertatea. Trebuie să ne păstrăm minţile deschise. Oriunde, oricum, pentru orice. Să ascultăm ceea ce ce ne spun urechile şi să lăsăm ochii să vadă. Să nu ne temem şi să nu distrugem ceea ce, încă, nu înţelegem. Să lăsăm aparenţele de-o parte.

Prejudecăţile sunt o amprentă a trecutului, o amprentă pe care avem datoria de a o da uitării...

Una dintre porunci

Porunca a 10 a: "Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău."

Spuneam că dacă mi s-ar permite o întrebare către Dumezeu aceasta ar fi "De ce?" De ce, de exemplu, să nu-mi doresc să am ceea ce aproapele meu are? De ce să aibă el şi eu nu? De ce nu aş avea dreptul de a câştiga acel ceva? De a lupta şi de a obţine, atâta timp cât acel ceva nu-i aparţine din naştere?

Mă întreb... este greşit să-mi doresc a avea ceea doar văd în altă parte? Este ăsta un pacat, să-mi doresc ceva ce nu-i al meu? Este un păcat curiozitatea de a cunoaşte fructul intrezis? Eva, probabil, ar răspunde că da...

Am, uneori, curiozităţi care nu-mi dau pace. Nici ziua, dar mai ales, nici noaptea. Sunt acele curiozităţi timide ce se transformă în banalităţi pentru unii şi vise pentru alţii.

Curioşii mor repede... dar trăiesc intens.

Idee