M-am născut pe 12 decembrie 1985, în oraşul în care se crede că a fost executat comunismul: Târgovişte. Joi, ora 05:30. Numele meu este Răzvan Alexandru.

Grădiniţa şi şcoala generală erau la două minute de casă. Aproapre că auzeam clopoţelul din sufragerie. În prima zi de grădinţă... am fugit. Am ajuns acasă înaintea mamei care tocmai mă lăsase acolo. Dacă ştii scurtături... Apoi... ei bine, apoi m-am îndrăgostit. O chema Fifi (adică nu mai ştiu cum o chema dar eu aşa ii spuneam) Avea cei mai frumoşi ochi pe care-i văzusem eu vreodată: mari şi negri. Mai târziu, când mi-am luat papagali, "fetei" i-am pus numele... Fifi, în amintirea ei. "Iubirea" noastră n-a durat mult pentru că a trebuit să fac pasul către şcoală. De atunci mă îndrăgostesc mereu de fetele cu ochii mari.

Şcoala generală nu a fost ceea ce aşteptam eu atunci. M-a dezamagit crunt, m-am plicitsit, nu mi-a plăcut. Şcoala generală a fost naşpa. A urmat liceul...

Singurul criteriu după care l-am ales a fost cel al terenului de fotbal. Am fost al treilea pe lista. Îmi amintesc că atunci când am intrat prima dată pe porţile liceului m-am dus direct pe teren. Acolo am rămas şi pentru următorii patru ani. Prima notă a fost 3, la matematică, iar apoi am avut note de la 1 la 10, am rămas corigent la biologie (chiar în ziua majoratului meu şi chiar in semestrul în care mă hotărâsem să "trag tare", motiv pentru care mă mutasem şi în prima bancă. M-am gândit mai bine apoi şi am revenit în ultima bancă... nu am mai rămas corigent). BAC-ul l-am luat cu emoţii la... fizică. Restul... detalii.

Primii bani i-am câştigat adunând sticle de plastic (fără capac) în saci imenşi... la groapa de gunoi a oraşului. N-au fost mulţi dar a meritat distracţia.

Despre mine s-ar putea spune că sunt arogant, isteţ, egoist şi, de ce nu?, chiar inteligent. Eu spun doar că sunt un oarecare... ca voi toţi.

Sunt unul, dintre cei mulţi, după care nu prea iţi vine să întorci capul pe stradă... sau poate îl întorci doar dacă port un costum de găină cu pene verzi. (umorul nu este cea mai mare calitate a mea) :D

Am fost, până acum, "gunoier pentru o zi", "trecător prin redacţiile ziarelor" sau "propagandist politic". De fiecare dată am învăţat câte ceva, mereu altceva, dar am ajuns la o singură concluzie: cu modestie şi fără tupeu, ai mari şanse de a rămâne un zero.

La facultate am dat, în primul rând, pentru a scăpa de armată. Am avut proasta inspiraţie de a răspunde militarilor care sunau la uşa mea la 07:00 dimineaţa, mi-au înmânat ordinul de încorporare şi mi-au zâmbit. Le-am spus că mă duc la facultate şi am închis uşa. Atunci m-am hotărât. M-am dus. La jurnalism. Da, ştiu, am greşit. Eram mic şi prost. Acum... mic nu mai sunt...

Îmi iubesc ţara dar mi-aş arde pe rug conducătorii. Sunt naţionalist dar nu extremist. Îmi doresc să apuc momentul în care România va fi ceea ce trebuie să fie: o ţară normală, civilizată, în care săpunul şi apa să nu ne mai fie duşmani.

Blogul meu este o metaforă şi trebuie să spun că nu respectă în totalitate gramatica limbii române. În ce sens? În sensul că îmi rezerv dreptul de a scrie folosind "licenţa poetică". Pun cât de multe "puncte, puncte" vreau eu şi-mi încep propoziţiile, la fel, cum şi când vreau eu. Virgula este la discreţia mea... totală. Iar dacă vreau să încep fraza cu "Şi"... o încep. Nu urmăresc sa fiu înţeles, de fapt, de multe ori voi încerca să mă fac neînţeles.

Sunt dificil, confuz, timid şi urâţel. M-ai putea defini printr-un singur cuvânt ca fiind idiot sau... sclipitor. Dacă ai impresia că mă cunoşti... te înşeli, nici măcar eu nu mă cunosc.

P.s: Ca mare pasiune în viaţa mea... am una singură: Steaua Bucureşti.